Amenajarea camerei bebelusului – 4 sfaturi utile
Sarcina este una dintre cele mai frumoase perioade din viața unei mămici. Ideea că în interiorul tău crește o nouă viață, îți poate umple întreg universul cu dragoste, inspirație și lumină. Totodată, sarcina aduce în viața părinților un șir de întrebări și provocări care necesită a fi rezolvate în decurs de nouă luni. Una dintre aceste provocări o constituie și amenajarea camerei bebelușului.
Pe lângă căldură, lumină și aspect estetic, acest spațiu trebuie să fie și sigur. Copilul crește rapid și în mai puțin de un an, va intra în perioada în care va cere acces la toate dulapurile, rafturile, prizele și orice altceva ce i se va părea lui interesant. Iată de ce, un părinte trebuie să fie prevăzător și să planifice camera copilului în așa fel încât acesta să se poată dezvolta liber și în siguranță în spațiul propriu. Mai jos îți prezentăm câteva sfaturi utile pe care să le aplici la amenajarea camerei bebelușului tău.
Sfaturi pentru amenajarea camerei bebelușului
- Ține cont de principiile de igienă. Doctorii recomandă ca cea mai luminoasă cameră din casă să fie cea a copilului. În primele luni din viață, bebelușul are nevoie de multă vitamina D; pe care, în mod natural, o poate lua de la soare. Ai grijă ca soarele să pătrundă ușor în camera copilului tău, și la orele la care nu luminează prea puternic, să mângâie obrajii piciului. Tot în categoria igienă se încadrează și salteaua, lenjeria și orice alte țesături fără acarieni. Curățarea regulată a acestora este obligatorie. Atenție însă – toate trebuie curățate doar cu produse destinate special pentru bebeluși!
- Siguranța – întotdeauna o prioritate! Dacă locuiți în apartament la etaj, fereastra din camera copilului trebuie să aibă obligatoriu protecție pentru a nu fi ușor de deschis pentru copil. Același lucru se referă și la casele individuale. Ține cont că vei avea nevoie în scurt timp și de protecție la capătul scărilor. Prizele necesită a fi securizate. În comerț găsești numeroase alternative pentru acoperirea acestora. Dacă podeaua este alunecoasă, folosește benzi anti-alunecare. Iar pentru a putea fi oricând și de oriunde cu ochii pe camera copilului, îți poți transforma telefonul și laptopul într-un sistem de baby-monitoring. Caută un service laptop în București care poate executa asemenea solicitări și bucură-te de acces video permanent în camera bebelușului.
Alte sfaturi utile
- Alege mobilă calitativă și ergonomică. În camera bebelușului vei avea nevoie de câteva piese de mobilier: pătuc, dulap, comodă cu sertare, etc. Toate trebuie să fie din lemn și vopsite cu vopsea ecologică, non-toxică. Iar pentru că bebelușii cresc repede, încercă să îți iei mobilier ergonomic din punct de vedere al spațiului și pe care să îl poți modifica după necesitățile copilului la diferite vârste. Există pătuțuri care se transformă ulterior în masă pentru scris, pătuțuri mici cu comode încorporate. Sau cele care se transformă în pătuțuri mari cu comode separate sau mese de înfășat. Fii prevăzător – asta te va ajuta să economisești bani și spațiu în viitor.
- Alege nuanțele potrivite. Știm că îți dorești să umpli copilăria piciului tău cu multă culoare, însă îți recomandăm să optezi pentru nuanțe neutre și pentru asta avem mai multe motive. În primul rând, neurologii susțin că nuanțele stridente și prea multe agită sistemul nervos al bebelușului. În al doilea rând, nu știi niciodată sigur care va fi sexul bebelușului tău. Nu puține au fost situațiile când părinții așteptau băiețel, dar au adus acasă fetiță și invers. Și în al treilea rând, îți va fi ușor pe viitor să decorezi camera și să o asortezi cu specificul diferitelor vârste ale copilului tău.